Voluntarul anului 2020

Didenco Constantin
Didenco Constantin - Universitatea Transilvania,Brașov, România

„Sunt student la Universitatea Transilvania din Brașov, specializarea Design Industrial. Fac voluntariat din 2017, în cadrul Asociației Tinerilor Basarabeni din Brașov, pe când eram anul l. Dragostea față de voluntariat a venit spontan, deoarece nu aveam experiență și era ceva complet nou pentru mine. Eram într-o perioadă a voluntariatului destul de dificilă în cadrul asociației, care m-a făcut ulterior să fiu mai implicat și să contribui în durabilitatea voluntariatului. Am avut ocazia să fiu voluntar și coordonator în peste 15  evenimente culturale, caritabile și de dezvoltare personală, dar și participant în evenimente caritabile organizate de alte entități, cu câte o prestație de jonglerii cu mingea de fotbal. Sunt axat pe design grafic și pe resurse umane. Îmi place să lucrez în echipă, cu toate că sunt o persoană introvertită, care iubește să facă lucruri peste capacitățile proprii.

Unde sunt oportunități, acolo sunt și eu, astfel formăm echipe, câștigând concursuri și experiențe în diverse domenii. Fac voluntariat pentru că asta mă reprezintă și pentru că este o voce a tinerilor care contribuie, în mod indirect, în dezvoltarea viitorului. Mulți spun că a fi responsabil este o pierzanie, însă totul se rezumă la modul cum gândești.”